vineri, 10 aprilie 2009

La Oradea Plaza, vinovat proiectantul



ORADEA - Vinovat pentru accidentul tehnic produs la Oradea Plaza - „Centru comercial şi office center Casa Nouă” este proiectantul structurii metalice: SC Cons - Sam - Pro SRL din Timişoara. Cel puţin aceasta este concluzia Inspectoratului Teritorial în Construcţii Nord Vest, făcută publică, vineri - 10 aprilie 2009, de către inspectorul teritorial - şef, Lucian Chindlea.
Adriana Lipovean şi Lucian Chindlea prezintă concluziile anchetei
Potrivit acestuia, accidentul s-a declanşat prin cedarea fermei metalice F 5 - un element al structurii de rezistenţă format prin sudarea unor elemente laminate din oţel. În cadrul fermei există mai multe noduri - elemente de îmbinare - care au fost subdimensionate.

„Este o greşeală mare ce ţine de fineţea profesiei”, este de părere Lucian Chindlea.

Vinovaţi
„În urma expertizei tehnice s-a ajuns la concluzia că au fost două mari greşeli de proiectare a structurii metalice. Durerea noastră este că proiectarea a fost făcută de către un colectiv de conferenţiari universitari - iar verificarea proiectului a fost făcută de un profesor universitar - Gheorghe Popa, de la Universitatea din Timişoara”, a declarat Lucian Chindlea, adăugând că, concluziile vor fi înaintate Parchetului, acesta urmând să formuleze acuzaţiile. „Inspectoratul General în Construcţii o să anuleze diploma de verificator atestat a lui Gheorghe Popa”, a precizat inspectorul - şef.


Chindlea subliniază faptul că în construcţii, partea de proiectare se lucrează de multe ori cu studenţi, iar verificările nu se fac cu responsabilitate.


„Vorbim de structura metalică. Pe partea de beton nu există nici o temere. La această concluzie am ajuns în urma discuţiilor cu profesorul Alexandru Pavel, de la Universitatea din Cluj Napoca, expertul principal”, a spus Lucian Chindlea.


Specialistul a expertizat toată clădirea şi urmează să se elaboreze un nou proiect. Se vrea eliminarea părţii de metal din zona accidentului şi înlocuirea ei cu o structură de beton, care este mult mai scumpă.


Vizavi de reluarea lucrărilor în zona accidentului, Lucian Chindlea spune că beneficiarul va solicita organelor de anchetă aprobări pentru degajarea zonei. Acest lucru nu se ştie însă dacă va fi sau nu aprobat. „Urmează un proces. Poate una dintre părţi va dori o expertiză şi nu pot fi distruse probele”, conchide Chindlea.


Acesta este de părere că nenorocirea putea fi şi mai mare, dacă accidentul s-ar fi produs mai târziu după finalizarea construcţiei.

miercuri, 8 aprilie 2009

Ce se va intampla in Moldova?


Zeci de mii de studenţi au revenit astăzi în centrul Chişinăului pentru a protesta împotriva fraudării alegerilor şi împotriva regimului comunist. Procuratura a intentat un dosar penal pentru "dezordine în masă" în care apar numele mai multor politicieni din opoziţie.

La această oră grupuri mari de studenţi continuă să vină în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Site-urile de ştiri care relatează on-line despre evenimentele din centrul Chişinăului au fost blocate, iar posturile de televiziune aservite puterii comuniste ignoră acest subiect cu desăvârşire. Protestatarii poartă drapele ale României, scandează lozinci anticomuniste şi intonează imnul "Deşteaptă-te române!".

Gigi Becali a fost arestat preventiv

Gigi Becali a fost retinut de procurori joi,2 aprilie,ora 13-00,potrivit parchetului de pe langa tribunalul Bucuresti ,impreuna cu alte patru persoane,ulterior find retinut o asasea persoana .
Becali a spus că seful Politiei a Capitalei ar fi făcut un pact cu infractorii,Becali a declarat: "Sunt acuzat de privare de libertate, pentru ca bodyguarzii s-au dus şi au luat masina si, când i-au luat pe hoţi la bar sa dea declaratii, ei dupa aia au facut o reclamatie ca i-am privat de libertate"
Ocupanţii autoturismului au fost dusi într-un imobil din Pipera, unde au fost retinuti impotriva vointei lor timp de 3 ore, pe motiv ca au sustras autoturismul lui Becali, potrivit unui comunicat al Politiei. Finanţatorul Stelei nu a depus plangere la Poliţie pentru masina Mercedes care i-ar fi fost furata.
Becali a refuzat să dea declaratii la Politie, deoarece în prezenta sa nu se afla niciun avocat, sustin aparatorii acestuia.
Varul lui Gigi Becali, Victor, este nemultumit de decizia Tribunalului si spune ca nu se astepta ca patronul Stelei sa ramana in arest. Porumboiu, Iancu, Mititelu si Copos sunt si ei alaturi de Becali.
Decizia nu este corecta! Nu ma asteptam ca Gigi sa ramana in arest, insa asta este, nu avem ce sa facem, vom actiona in continuare doar pe plan legal", a declarat Victor Becali
Seful ligi 1 Mititelu este alaturi si el de Gigi becali.
Mititelu a declarat ca: "M-am uitat pe internet si am vazut ca judecatoarea stie meserie, este bine cotata. Gluma se ingroasa, este incredibil! Puteam sa pariez pe oricat ca in aceasta seara va fi eliberat. Gigi Becali nu era un politician de marca, nu putea sa castige puterea in Romania. Becali plateste polite mai vechi si gura lui a facut sa-l aduca aici. Cred ca sunt premise foarte mari ca Becali sa fie condamnat, daca patru judecatori au hotarat sa-l tina in arest. Totusi, Gigi Becali are un rol imens in cresterea fotbalului romanesc. Traim intr-o tara foarte nesigura, oricand te poti trezi la ora 6:00 dimineata ca iti vine cineva la usa. Tot timpul mi-am propus sa nu depasesc cadrul legal, cu toate ca tentatiile au fost mari"